Penultima săptămână a lunii iulie s-a dovedit a fi una marcată de experiențe frumoase. După cum v-am spus în postarea trecută, noi, Asociația S.T.U.P. (Social Trading Urban Place), ne-am mutat la noul sediu din Iași, ba chiar am fost harnici și am început și redecorarea. Interiorul sediului are un perete verde. Verdele este a doua culoare, după albastru, în topul preferințelor oamenilor și prima în topul preferințelor noastre. Ea este asociată cu lumea vegetală, dar noi mai adăugăm și o asociere cu natura, primăvara, echilibrul, renașterea, reînnoirea și revitalizarea, precum și cu prospețimea, sănătatea, armonia, prosperitatea, progresul, evoluția, speranța și siguranța. De asemenea, culoarea verde stimulează creativitatea (să nu uităm că ne aflăm alături de cei de la Hubrica), calmează și reduce nivelul stresului.
Am dat startul unui nou proiect care are în vedere educația ecologică: Biblioteca S.T.U.P, iar cu ajutorul creativilor de la Hubrica, vom construi o bibliotecă personalizată, așa că rămâneți cu ochii pe noi. Și pentru că proiectul este unul frumos, dedicat oamenilor, am avut și prima persoană care a împrumutat o carte. Aceasta este la Laura, iar cât de curând vom afla și părerea ei despre ceea ce a dorit să citească.
Miercuri am participat la lansarea raportului Vital Signs, un raport care a vizat o cercetare concentrată pe 11 domenii de interes pentru Iași, precum siguranță, sănătate, educație, artă și cultură, mediu, muncă, apartenență, populație, mobilitate, economie locală și decalajul dintre bogați și săraci. Proiectele demarate de Asociația S.T.U.P. vorbesc despre siguranță (dar nu despre protejarea oamenilor de criminalitate și infracționalitate, ci despre siguranță și protejare a oamenilor în ceea ce privește informarea despre efectele nocive pe care le are aruncarea uleiului alimentar uzat în canalizare – și a mediului), despre educație (educație ecologică), despre sănătate (protejând și respectând mediul, ne protejăm pe noi înșine, ne protejăm sănătatea), apartenență (ne dorim să implicăm tinerii în arta voluntariatului verde, în acțiuni de societate pentru mediu cu beneficii pentru oameni), mobilitate (unul dintre produsele ce se obțin prin prelucrarea uleiul alimentar uzat este biodieselul; pe de altă parte, noi suntem pentru promovarea mijloacelor alternative de mobilitate, folosind pentru transportul uleiului uzat colectat de la populaţie cargo bicicleta), dar ideea de la care plecăm este că proiectele sunt de mediu – pentru mediu – pentru oameni. Aceștia propun o microfinanțare pentru șase domenii reprezentative pentru Iași care vor fi anunțate până la sfârșitul acestui an.
Joi dimineață ne-am alăturat unor omuleți, care din spatele birourilor se gândesc și la protejarea naturii, la sănătatea lor și a celor din jur, la cum să fie un exemplu. Ei sunt TiVo Romania Engineering Center. Pentru început, și-au amenajat un spațiu improvizat destinat colectării selective: deșeuri menajere într-un coș, iar alături, în alt coș, hârtie/plastic/metal. Aici, am prezentat proiectul „Uleiosul” și am arătat că uleiul alimentar uzat aruncat la chiuvetă sau direct în canalizare este unul dintre cele mai nocive deșeuri. La final, am discutat despre ce înseamnă colectarea selectivă și cum ar trebui organizată. Împreună am descoperit că este nevoie de un singur om pentru ca ceilalți din jur să fie motivați și să înțeleagă că, de fapt, este valabilă expresia „Cu o floare se face primăvară”!
Ziua de joi s-a terminat mult mai târziu pentru că după-amiază ne-am întâlnit cu Asociația 1-2-3 Education. Aceștia au ca scop creșterea capacității adolescenților de a deveni factori de schimbare activi în problemele cu care se confruntă în viața personală, în comunitate și în activitatea școlară. Educația nu presupune doar activitatea la clasă și acasă, iar noi suntem alături de ei pentru a le vorbi copiilor, adolescenților, tinerilor, părinților, cadrelor didactice despre ce înseamnă educația ecologică, despre ce presupune colectarea selectivă și, pentru că avem propriul proiect, despre ce înseamnă să colectezi uleiul alimentar uzat. „Micul explorator îngrijește natura și lucrurile pe care le folosește”, fapt pentru care biblioteca la bibliotecă trage. Mai jos o imagine a bibliotecii Asociației 1-2-3 Education.
Săptămâna am încheiat-o, cum altfel, dacă nu prin participarea la închiderea proiectului AIESEC Iași, Green Impact.
„Am participat la Green Impact pentru că suntem interesaţi de orice iniţiativă de mediu din Iaşi, fiind şi motivul extinderii proiectului aici. ONG-uri precum Cuib, REDU, Upside Down contribuie deja la dezvoltarea durabilă a comunităţii locale, prin acţiuni cu impact atât asupra mediului, cât și asupra sănătății celor din jur. Lansarea Green Impact de către Aiesec Iaşi a fost o primă invitaţie de a ne alătura unui proiect prin care să avem un impact asupra comunităţii, prin lecţiile de educaţie ecologică desfăşurate la sediul nostru situat pe Strada Bucium nr. 34 (Hubrica). Aşteptăm cu interes viitoarele ediţii ale Green Impact la care ne dorim să ne implicăm prin mai multe activităţi, prima ediţie arătându-ne deschiderea faţă de o colaborare în acest sens”, Marian Scafaru, inițiator și manager al proiectului Uleiosul.
Biblioteca S.T.U.P. este un proiect desfășurat alături de Uleiosul. Acestea sunt susținute prin programul „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”.
Anca-Georgiana Zaharia, specialist PR