Ne pregătim pentru ”Meet and Greet”

Ne pregătim pentru ”Meet and Greet”

Meet and Greet Uleiosul, evenimentul la care așteptăm să vă cunoaștem

Asociația Social Trading Urban Place (S.T.U.P.) va anunța, oficial, începutul proiectului Uleiosul pe Iași printr-un eveniment ce va avea loc în luna septembrie la Hubrica.

Asociații și ONG-uri de mediu sau cărora le pasă de acesta, jurnaliști, bloggeri, parteneri și sponsori sunt invitați să asculte ideea proiectului în jurul căreia s-a construit timp de aproximativ patru ani povestea Uleiosului, ajunsă și în Iași din acest an. Biletul de intrare (ideal, dar nu obligatoriu) constă în aducerea unui litru de ulei alimentar uzat în schimbul unui produs rezultat în urma reciclării acestuia.

După cuvântul de început al managerului de proiect, Marian Scafaru, oaspeții sunt invitați să exploreze biblioteca S.T.U.P, produsele rezultate în urma reciclării uleiului alimentar uzat și să participe la o tombolă, premiul constând într-o carte despre mediu. Toate acestea și alte câteva surprize vor avea loc într-un cadru relaxant cu muzica unui DJ-surpriză, bineînțeles, pe fundal.

Despre Uleiosul

La sfârșitul anului 2013 (decembrie) am lansat în București primul proiect de mediu de colectare al uleiului alimentar uzat adresat atât populației, cât și persoanelor juridice din domeniul HoReCa (HoteluriRestauranteCantine), numit Uleiosul. Scopul principal al proiectului este de a identifica cele mai bune soluţii de colectare şi valorificare a uleiului alimentar uzat de la populaţie, deoarece deși are efecte nocive asupra mediului şi omului, nu este considerat un deşeu de către populaţie. Printre efectele nocive enumerăm: poluarea solului (prin sistemul de canalizare uleiul intră în sol și astfel devine arid), poluarea apei (1 litru de ulei poate polua 1000 litri de apă), afectarea ecosistemului (atunci când uleiul prăjit este deversat din neglijenţă sau intenţionat în apele naturale, efectele sunt dezastruoase deoarece împiedică transferul de oxigen, distrugând vietăţile aflate în apă), înfundarea canalizărilor (obturări, efecte urât mirositoare, contactarea unor boli prin contactul cu microorganisme, coroziunea ţevilor, influenţa negativă asupra funcţionării eficiente a staţiilor de epurare), facturi mari de exploatare şi întreţinere a staţiilor de epurare, creşterea costurilor asupra comunităţii.

Până în prezent am reușit să colectăm de la populația din București aproximativ 19 000 litri de ulei alimentar uzat. Menționăm că uleiul colectat are proprietăți de transformare și reutilizare, iar de-a lungul timpului, cu ajutorul unor firme specializate și oameni pe măsură am reușit să îl transformăm în biodiesel, decofrant și săpun.

Începând cu luna aprilie a acestui an, proiectul Uleiosul s-a extins și pe Iași, deoarece este un oraş care şi-a asumat tranziția către economia circulară şi s-a angajat să implementeze soluțiile ,,zero deşeuri” alături de alte 350 de oraşe europene.

GOPR1549

Până acum, în Iași

Primul eveniment la care Uleiosul s-a făcut remarcat a fost a şasea ediție a Cercului de Donatori. Aici a atras atenția asupra faptului că tipurile de deşeuri despre care se vorbeşte în general sunt sticla, plasticul, metalul şi hârtia, în timp ce uleiul alimentar uzat este foarte rar menționat în programele de colectare.Apoi, Uleiosul a decis că este timpul ca ieşenii să cunoască şi partea pozitivă care se află în spatele deșeului poluant: a creat „live” la Street Delivery un săpun împreună cu cei de la Lavorator.„Importanța mediului şi impactul oamenilor asupra mediului” este tema unui proiect dezvoltat de AIESEC Iași. Fiind pe aceeași lungime de undă cu Uleiosul, au fost invitați la noul sediu pentru o activitate ce implică educația ecologică. A participat la lansarea raportului Vital Signs, un raport care a vizat o cercetare concentrată pe 11 domenii de interes pentru Iași, precum siguranță, sănătate, educație, artă și cultură, mediu, muncă, apartenență, populație, mobilitate, economie locală și decalajul dintre bogați și săraci. Upside Down, Redu, Asociația 1-2-3 Education sunt doar câteva dintre locurile vizitate de Uleiosul în scopul cunoașterii și împărtășirii informațiilor pe care le deține pentru a face o lume mai bună și mai informată.

GOPR1829

Alte inițiative desfășurate de Asociația S.T.U.P. în Iași sunt deschiderea unei biblioteci cu filme și cărți despre mediu și inițierea unui proiect care vizează proiecții lunare de filme despre mediu începând din luna august.

Proiectele Asociației S.T.U.P. sunt susținute prin programul „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”.

Scris de Anca-Georgiana Zaharia, Specialist PR,
Asociația S.T.U.P. (Social Trading Urban Place)