Campaniile de recompensare Uleiosul

6 februarie 2014

Ne-am bucurat când am ajuns la primele 1000 de like-uri ale paginii proiectului nostru în luna ianuarie. Ne dorim ca până la următoarele 1000 de like-uri să ajungem și la primii 1000 de litri de ulei rezidual colectați din rândurile voastre. Pentru a încuraja implicarea voastră în susținerea și promovarea proiectului lansăm prima campanie de recompensare, ce se adresează atât acelora dintre voi cu talente în ale gătitului dar și celor care încă nu au îndrăznit să se aventureze în această experiență.

Mai exact, pentru început avem 2 programe ale primei campanii de recompensare:

  1. Primul program se adresează fiecăruia dintre voi. La fiecare 5 litri de ulei alimentar uzat colectați vom oferi 2 litri de ulei de porumb Arpis. Aduni 5 litri de ulei într-o perioadă prea  mare de timp? Ai putea să vorbești împreună cu alți vecini, fiind mai ușor în acest fel să beneficiați de oferta noastră. Nu ai nevoie de uleiul de porumb oferit în campanie? Gândește-te la o persoană care s-ar bucura de această cantitate și noi îl vom oferi acelei persoane în schimb.

   Notă: Oferta este valabilă în limita stocului disponibil. Recompensa se oferă în limita a 10 litri de ulei alimentar uzat colectați.

  1. Al doilea program se adresează asociațiilor de locatari și constă în returnarea a jumătate din suma valorificată din cantitatea colectată.  Cantitatea minimă necesară este de 20 de litri. De exemplu, la o cantitate de 20 de litri,  15 lei vor reveni asociației pentru diverse cheltuieli.

Sugestiile, propunerile sunt binevenite. Le primim cu drag la adresa  menționată la secțiunea contact, în formularul de înscrieri la secțiunea de comentarii, sugestii sau pe pagina noastră de Facebook.

Download afișe:

Afiș pentru programul ce se adresează asociațiilor de locatari: Ofertă asociații

Afișe pentru programul ce se adresează fiecăruia dintre voi (ofertă valabilă pentru persoanele fizice):  Ofertă ulei de porumb Arpis Ofertă ulei de porumb Arpis 1 l

Acest articol a fost publicat în Reciclare ulei. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *